Lapsus – Lapsus calami – Lapsus linguae – Sînt expresii latinești (Greșeală – Greșeală de scriere – Greșeală de vorbire), adoptate în mai toate limbile, pentru a indica anumite scăpări, cuvîntul lapsus derivînd de la verbul latinesc labi = a cădea, deci a lăsa să-ți scape. Spui de pildă: „am un lapsus de memorie” cînd vrei să-ți amintești un nume și nu reușești. Numești lapsus calami o greșeală care îți scapă din condei. Făcuse vîlvă pe vremuri întîmplarea cu o scrisoare adresată lui Titu Maiorescu pe cînd acesta era ministru al instrucțiunii. Lui i se spunea în intimitate Tit și un prieten i-a trimis un plic pe care, uzînd de nefericite prescurtări, în loc să scrie complet: Excelenței sale ministrului Titu Maiorescu, a scris: E.S. Min. Tit Maiorescu... Și a ieșit, precum lesne se vede: E smintit Maiorescu! Era un... lapsus calami! Cât despre lapsus linguae, e o greșeală de exprimare care îți scapă în focul unei discuții, sau într-un discurs, sau pe scenă (din pricina emoției), sau în alte împrejurări cînd te ia gura pe dinainte. În teatru circulă nenumărate anecdote cu greșeli de acest gen. Mihail Sadoveanu descrie în Floare ofilită o scenă cu un joc de loto în provincie. La un moment dat, cel care strigă numerele, exclamă: „73 nu 70! Lapsus linguae, cum zice domnu Codiță, în ora de latină…”